Tatiana Timcenco, Liceul
Republican de Muzică „S. Rahmaninov”
Nu sunt economist,
nici jurist, nici poet, nici inginer, nici medic şi nici artist. Sunt
bibliotecar şcolar de ani mulţi. De ani buni, ani lungi, ani grei şi ani ca
fulgul, uşori şi repede trecători. Ani în care cărțile cele mai bune au fost
citite, recitite, uitate... Dincolo de
ani, însă, profesia mi-a făcut un dar unic, incomparabil şi poate insesizabil
de cei pentru care nu sunt decât un simplu biblioteca… Mi-a dăruit atmosfera
cărţilor prin care mulţi au ajuns să fie
oameni sau ceva mai mult.. Adică mi-a lăsat senzația de punte a unei corăbii
uriaşe pe care tinerii navigatori timid o păşesc şi se avânta în mare..
Altfel spus... sunt bibliotecar școlar. În
fiecare zi stau pe scaunul meu roşu şi mă uit cu uimire la copiii care zilnic
vin şi solicită cărți. Exact, cu uimire mă uit la ei… În era tehnologiei, în
era informației de consum, acești copii cer cărți... Iar eu stau în fotoliul
meu roșu şi mă mir. Pentru că cititul este a 8-a, a 9-a, a 10 –a minune a
lumii, dacă vreți. Cel puțin în secolul 21.
Senzaţia certă că ispita dislocării
valorilor centrale am evitat-o datorită cărţii a venit cu timpul. Tot cu timpul
s-a mai adăugat şi bucuria intimității pe care ţi-o dă o bibliotecă şi pe care mulți
o neagă, frecventând orice fel de săli, nu şi săli de lectură. Sunt curioasă câți
tineri navigatori de azi răspund invitației la libera gândire îndrăzneală,
supunere, franchețe şi curaj, citind cărţi? Totuşi nu la ghiftuiala cu un
amalgam de lecturi aparent inofensive mă refer, ci la un gust cultivat în timp
în familie dar şi de cel care de ani de zile îndrumă, ascultă, pune la
îndoială, învaţă. De cel care stă în spatele unor oarecare rafturi de cărţi având
o oarecare responsabilitate în fața unui oarecare cititor. De bibliotecar.
Cred că căutările unei soluţii pentru
supravieţuirea umanului trebuie reinițiate, pentru că, se pare, între
bibliotecar şi cititor nu stau doar nişte rafturi de cărți, ci ceva mai jenant-lipsa curiozității.
Iar simptomul tânărului plictisit şi indiferent din stradă vine în calitate de
argument. Și tot în calitate de argument vine omul matur, plictisit şi
indiferent, care nu are timp, dorință sau uită să fie curios. Lucru extrem de
contagios, această amorțeală spirituală, care, din păcate, rămâne la putere în
lipsa unei strategii de stat şi care tinde să devină moştenire genetică pentru
următoarele generații.
Pe măsură ce viața se mișcă mai repede și
mai repede, există o dorință tot mai mare de a încetini lucrurile... Pentru că
umanul nu mai face faţă vitezei.. Acest lucru se reflectă în înmugurirea
unei mișcări "lente", în care
oamenii îşi iau în mod intenționat timp pentru a finaliza sarcinile care altfel
ar putea fi realizate mult mai repede. O
atracție deosebită o au activități, cum
ar fi tricotatul, gătitul, coacerea pâinii, angajarea în călătorii de meditaţie
şi nu de recorduri. E o replică dată vitezei, progresului. O replică dată de
oamenii care simt că ceva se pierde, ceva dispare… Poate ar fi cazul să aplicăm
aceeaşi încetinire şi în cazul lipsei totale de timp şi interes acordat
lecturii?
Recent, fiind în căutarea unor soluții, cel puţin din interes profesional, am descoperit că există chiar și o mișcare de „citire lentă", care pledează pentru recăpătarea capacitații de a te bucura de o carte de modă veche de hârtie pentru perioade lungi de timp, fără distragerile lumii digitale. Unii oameni chiar au deschis cluburi de carte, unde se reunesc pentru a citi în tăcere, telefoanele fiind oprite.
Ați putea crede că e ciudat să plasezi o astfel de prioritate pe o agendă plină de întâlniri, discuții, rapoarte, socializare virtuală. Totuși unii o fac prioritar.
Am devenit atât de obișnuiți cu lectura unor propoziții (texte integrale nu citim decât accidental) însoțite de link-uri și reclame colorate încât este dificil de urmărit progresul lung și adesea șerpuit al enunţurilor literare.
Bombardați de informații și într-o grabă perpetuă, majoritatea dintre noi citesc, fără să realizeze, peste linia de sus a textului, dar apoi în jos în partea stângă a ecranului și doar parțial peste celelalte linii , căutând cuvinte importante și titluri.
Dacă nu vom urmări în mod activ actul lecturii așa cum este folosit pentru a fi făcut, riscăm să pierdem capacitatea noastră de a ne bucura de ea - și există repercusiuni grave: o predispunere cronică la stres, o agilitate mentală extrem de plăpândă, capacitate redusă de concentrare și mai puțină empatie.
Copiii care citesc ferm, absolut concentrat la școală, capătă un obicei. Iar pe parcurs un obicei devine stil de viață.
Azi, stând în fotoliul meu roşu de bibliotecar, am înțeles că 30-45 de minute pe zi de lectură „vie” este echivalentul unei ore de sport pentru trup. A deconecta TV, telefonul, tableta şi a deschide cartea e un antrenament absolut eficient pentru creier.
Aş vrea să fac portretul bibliotecarului ideal în contact cu cel al cititorului ideal. Până la urmă va fi acelaşi om cu cartea în mână. Și nu va fi omul sălilor de lectură, nici elevul frustrat de obligativitatea lecturii, nici bătrânul plictisit din holul policlinicii. Va fi omul care s-a aventurat pe o corabie uriaşă să înfrunte, să îmblânzească şi să asculte marea, fie el punte sau navigator. Va fi omul care, în căutarea profunzimii, crede în carte.
Iar acum, Vă rog să mă iertați, am un cititor.. Tânăr şi absolut convins că azi de la bibliotecă va pleca cu o lume întreagă sub braț.
