Victoria Cebanu, Filiala „Ovidius”
Din străbuni șezătoarea
era considerată o școală a vieții, deoarece în arta populară tradițională
obiceiurile formează un capitol important, fiindcă întreaga viață a omului, munca lui din timpul anului și
diferitele lui ocupații, relațiile cu semenii
și întruchipările mitologice erau întrețesute cu obiceiuri pe care moldoveanul
le transformă-n șezători, de obicei, practicate înainte de Postul Crăciunului,
când oamenii terminau muncile agricole.
Prima întâlnire
a fost una pe cât se poate de familiară, deși era una de cunoaștere
interpersonală cu Doamnele Boțan, Carmazan, Gladun, Bivol, Ghilici, Onofreiciuc
și tânăra preocupată de aceste tradiții, Cristina Pulbere, care a reușit să promoveze
meșteșugurile artei dincolo de hotarul țării, la un târg din Anglia. Meșterul
popular, Dna Elena Boțan, le-a îndemnat pe toate doamnele prezente să-și
dezvaluie viața în raport cu arta, cu tot ceea
ce știu să facă cel mai bine, cu toate că au alte ocupații de bază. În cadrul acestei întâlniri s-au stabilit obiectivele, s-a planificat activitatea, s-a
demonstrat munca mâinilor dibace, făcând loc pentru cântec, dans și voie bună.
De fapt, acesta
e rolul și rostul unei șezători, care ne transferă într-un alt spaţiu – o casă
mare de la țară, cu obloanele deschise, cu caier și fuse, cu război de țesut și
cu mulți, mulți oameni, în ciuda faptului că aceasta e doar o senzație de
moment într-un cartier din mijlocul Chișinăului.