Gânditorul
americam Joan McGuinness menționa: „Ştiu că e aproape un clişeu, dar ca
voluntar câştigi mai mult decât dai. Poţi înţelege o altă cultură mult mai bine
decât ai face-o ca simplu turist. Locuieşti cu oamenii din ţara gazdă, mergi la
ei acasă, stai de vorbă cu profesorii. Îţi dai seama că ai multe în comun cu
oamenii alături de care lucrezi. Practic, promovezi pacea şi justiţia în lumea
întreagă”.
CE ESTE VOLUNTARIATUL?
Organizaţia Naţiunilor Unite
defineşte voluntariatul ca o activitate desfăşurată din propria dorinţă,
voinţă şi discreţie fără a obţine un venit pentru a aduce beneficii părţii
terţe şi satisfacţii personale.
Voluntariatul
este
activitatea desfăşurată de persoane fizice dinproprie iniţiativă în beneficiul
unei alte persoane, în beneficiul unui grup, al comunităţii sau al societăţii
în general, fără ca persoana care desfăşoară activitatea să fie remunerată
pentru activitatea depusă (Centrul Naţional de Voluntariat Pro Vobis
Cluj-Napoca).
Legea
voluntariatului a Republicii Moldova (nr. 121 din 18 iunie 2010) defineşte voluntariatul ca
participarea binevolă la oferirea de servicii, cunoştinţe şi abilităţi sau prestarea unor activităţi din propria
iniţiativă a persoanei denumită voluntar.
„Orice acţiune întreprinsă de o persoană fără a se gândi la
recompense financiare." (Tracker)
„Orice muncă prestată relativ fără constrângere de o persoană
cu intenţia de a ajuta şi fără a urmări un câstig financiar imediat."
(Scheier)
„Impulsul de a se orienta spre satisfacerea nevoilor
celorlalţi fără a se gândi la recompense financiare." (Manover)
Voluntar este
orice cetăţean al Republicii Moldova, cetăţean străin care în sprijinul
solidarităţii civice se implică în activităţi de voluntariat (Legea
voluntariatului a Republicii Moldova).
Voluntari pot
fi toate persoanele care doresc să desfăşoare o activitate în interesul
comunităţii indiferent de rasă, culoare, etnie, vârstă, sex sau orientare
sexuală, convingeri politice sau religioase, deficienţe fizice/psihice, stare
civilă, situaţie economică, sau orice alt asemenea criteriu.
CARE
SUNT PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE VOLUNTARIATULUI?
Voluntariatul
se fundamentează pe următoarelele principii (Legea voluntariatului a
Republicii Moldova):
l
participarea ca voluntar, pe
baza consimţământului liber exprimat;
l
implicarea activă a
voluntarului în viaţa comunităţii;
l
desfăşurarea voluntariatului
exluzând orice remunerare financiară sau materială;
l
recrutarea voluntarilor pe
baza egalităţii şanselor, fără nici un fel de discriminare;
l
cunoaşterea de către voluntar
a drepturilor şi obligaţiilor sale;
l
cunoaşterea activităţii
relevante care implică contribuţia voluntară;
l
participarea la voluntariatul
internaţional.
DE CE
OAMENII DORESC SĂ SE IMPLICE ÎN ACTIVITĂŢI DE VOLUNTARIAT?
Munca voluntară presupune realizarea unei
activităţi fără recompensă, reprezentând un interes faţă de problemele
societăţii sau faţă de una dintre acestea. O astfel de muncă este o renunţare la pasivitatea tradiţională, o
contribuţie la ameliorarea calităţii vieţii, la dezvoltarea socială echilibrată.
A
face ceva ca voluntar înseamnă, în primul rând, că îţi pasă de o problemă cu
care ceilalţi se confruntă.
- Voluntariatul
contribuie la ameliorarea calităţii vieţii, precum şi la dezvoltarea unei
mai mari solidarităţi între oameni.
- Voluntariatul contribuie la o
dezvoltare economică şi socială mai echilibrată.
Voluntariatul solicită implicarea întregii comunități în
identificarea și soluționarea propriilor probleme, oferă o voce celor care nu
pot să se reprezinte singuri, oferă altora posibilitatea de a participa ca
voluntari, este complementar, dar nu se substituie serviciilor care trebuie să
fie oferite de alte sectoare sau de angajații plătiți, oferă persoanelor
posibilitatea de a acumula noi cunoștințe și abilități și de a-și dezvolta la
maximum competențele, încrederea în sine și creativitatea.
CINE POATE FI VOLUNTAR ÎN BIBLIOTECĂ?
Cu cât diversitatea voluntarilor după
vârstă este mai mare cu atât avantajele sunt la fel de numeroase. Vârsta voluntarilor depinde de scopurile
şi proiectele instituţionale. Actorii principali în promovarea
lecturii pot fi cei care citesc mai mult. Datele statistice argumentează că
copiii şi tinerii sunt utilizatorii ţintă. În deosebi ei sunt categoria care
prin acţiunile sale, prin munca sa pot să accelereze pulsul lecturii, să
susţină serviciile publice comunitare. La rândul său vârsta a treia prin înţelepciune
şi profesionalism pot sprijinii iniţiativele bibliotecii. Şomeri în
căutarea unui loc de muncă pot obţine experienţă,
abilităţi noi şi recomandări pentru viitoarele angajări. Persoanele
cu dizabilități sunt o sursă
de talente care au nevoie de contact interuman şi de o modalitate de a-şi
petrece timpul liber. Posibili voluntari pot fi şi familii întregi.
CARE SUNT DOMENIILE DE IMPLICARE A VOLUNTARILOR?
Identificarea
domeniilor / ariilor de implicare a voluntarilor în bibliotecă trebuie
realizată atât pe baza proiectelor care sunt deja în derulare, cât şi în baza
noilor proiecte care urmează să înceapă. De asemenea ea trebuie realizată pe
baza strategiilor de dezvoltare organizaţionale pe termen mediu sau lung (de
dezvoltare, de comunicare, de relaţii publice, de fundraising etc.). Această
etapă este absolut necesară, deoarece trebuie să ştim: De ce avem nevoie de voluntari? Care sunt domeniile în care se pot
implica voluntarii? De câţi voluntari este nevoie? Cum îi va sprijini
instituţia gazdă?
Voluntarul
nu trebuie recrutat pentru a îndeplini munca bibliotecarului, ci pentru a
acorda valoare activităţii de informare şi documentare. La elaborarea listei de
priorităţi, de sarcini pentru implicarea voluntarilor neapărat să se examineze
cu atenţie dacă sarcinile alocate nu se substituie muncii angajaţilor. Un
ajutor considerabil este chestionarul de analiză a nevoilor de voluntari la
nivel de bibliotecă, unde participă toţi bibliotecarii. În aşa mod la nivel de
reţea se elaborează o listă a necesarului de voluntari.
Ariile
de implicare sunt diverse şi se extind
în dependenţă de priorităţile bibliotecii:
l
activităţi extramuros;
l
servicii la distanţă;
l
extinderea orelor de
funcţionare ale bibliotecilor pentru utilizatori;
l
servicii digitale;
l
activităţi de relaţii
publice;
l
administrarea şi actualizarea
forum-urilor pe interese;
l
educarea tehnologică a
utilizatorilor;
l
organizarea lecturii în
perioada estivală;
l
culegerea de texte;
l
traducerea materialelor etc.
Oamenii devin voluntari pentru o cauză. Este important ca ei să cunoască
dacă nevoile instituţiei corespund aptitudinilor, cunoștințelor şi nevoilor pe
care le au.
În
procesul de identificare a domeniilor de implicare a voluntarilor se recomandă
de a elabora un chestionar pentru angajați.
CUM SUNT RECRUTAȚI VOLUNTARII?
Recrutarea
şi selectarea voluntarilor se realizează pe etape:
1.
Determinarea poziţiilor care vor fi ocupate de voluntari şi de câţi voluntari
are nevoie biblioteca pentru activităţile viitoare.
2.
Anunţarea, promovarea acestor poziţii prin diverse forme şi metode.
3. Realizarea unui interviu cu potenţialii voluntari:
l Ce
te-a determinat să activezi în calitate de voluntar?
l De
ce doreşti să fii voluntar?
l Ce
ştii despre voluntariat?
l Domeniile
în care ai mai lucrat?
l Proiecte
la care ai participat?
l Proiecte
pe care ai vrea să le realizezi?
l De
ce ai venit anume în această bibliotecă?
4. Trierea voluntarilor.
5. Anunţarea şi invitarea
voluntarilor selectaţi.
Activitatea de selecţie a
voluntarilor permite:
- clarificarea imaginii potenţialilor voluntari despre organizaţie /
instituţie, despre activităţile desfăşurate şi rolul lor în această structură;
- găsirea voluntarilor potriviţi pentru activităţile şi beneficiarii
organizaţiei / instituţiei;
- identificarea nevoilor de instruire ale voluntarilor pentru succesul
activităţilor viitoare.
CARE
SUNT DREPTURILE VOLUNTARULUI?
a) dreptul de a fi voluntar indiferent de rasă, religie,
sex, naţionalitate, dizabilităţi, stare civilă, orientare sexuală, vârstă,
caracteristici genetice, limbă, opinii politice, proprietate etc.;
b)
participarea la elaborarea şi derulaera programului pentru care a încheiat
contractul ;
a)
desfăşurarea activităţii într-un anumit domeniu în funcţie de
posibilităţile proprii şi conform regulilor existenţe la BM;
b)
posibilitatea de a solicita de la BM un certificat nominal şi scrisori de
recomandare prin care să se recunoască prestarea activităţilor de voluntar şi
să se confirme experienţa şi abilităţile obţinute conform prevederilor
contractuale;
c)
infromarea corectă şi precisă cu privire la BM;
d)
participarea la acţiuni de instruire organizate de BM pentru o mai bună
desfăşurare a voluntariatului.
CARE SUNT RESPONSABILITĂŢILE VOLUNTARULUI?
a) considerarea voluntariatului ca
un angajament serios;
b) îndeplinirea sarcinilor asumate;
c) aducerea la cunoştinţă
eventualele probleme astfel încât acestea să poată fi discutate şi rezolvate,
şi de asemenea, de a pune întrebări în legătură cu ceea ce nu înţelege;
d) cererea de ajutor în caz de nevoie;
e) menţinerea unei atitudini
deschise, flexibile;
f)
folosirea timpului şi îndeplinirea sarcinilor la un
standard calitativ cât mai înalt;
g)
respectarea politicilor stabilite de BM;
h)
ocrotirea bunurilor utilizate în cadrul activităţii de voluntariat;
păstrarea confidenţialităţi informaţiilor la care are acces în cadrul
activităţii de voluntariat;
CARE SUNT RESPONSABILITĂŢILE instituției
gazdă?
a)
oferirea voluntarilor pregătirea corespunzătoare
pentru sarcina atribuită
b)
asigurarea prestării activităţii de voluntariat cu respectarea cerinţelor
de protecţie şi igienă a muncii;
c)
instruirea şi dezvoltarea profesională a voluntarilor;
d) oferirea la finele perioadei de activitate a voluntarului
a unui certificat nominal, care să confirme desfăşurarea de către acesta a
activităţii de voluntar.
CARE SUNT BENEFICIILE
VOLUNTARULUI?
Beneficiile obținute de voluntari trebuie să coincidă cu nevoile şi
așteptările voluntarilor de la instituţia gazdă. Aşteptările voluntarilor
variază de la aşteptări legate de dezvoltarea personală sau profesională, până
la dorinţa de relaxare sau dorinţa de a se simţi utili şi activi în comunitate.
Dat fiind că fiecare voluntar are propria sa motivaţie pentru a se implica, cel
care recrutează trebuie să cunoască pe cât posibil toate beneficiile / nevoile
/ așteptările voluntarilor:
- să îşi facă noi
prieteni;
- să petreacă timp
cu prietenii care sunt deja voluntari;
- să facă parte
dintr-o echipă;
- să cunoască
oameni diferiţi;
- să întâlnească
persoane importante din comunitate;
- să lucreze cu un
anumit grup de persoane;
- să-i ajute pe
cei mai puţin norocoşi;
- să facă
tranziţia spre o nouă viaţă;
- să fie parte a
unei organizaţii prestigioase;
- să testeze o
nouă carieră;
- să înveţe
lucruri noi;
- să-şi formeze
deprinderi utile;
- să folosească
cunoştinţele sau abilităţi deţinute;
- să câştige
experienţă în vederea obţinerii unui loc de muncă;
- să îşi asume o
responsabilitate;
- să se simtă
utili;
- să dea înapoi o
parte din ceea ce au primit de la alţii;
- să realizeze
ceva;
- să contribuie la
ameliorarea vieţii comunităţii;
- să înţeleagă
problemele comunităţii în care trăieşte etc.
CE POLITICI ŞI MĂSURI DE
STIMULARE A VOLUNTARIATULUI SUNT APLICATE?
Sistemul de recompense şi beneficiile pe care le
pot obţine voluntarii asigură un climat lucrativ în cadrul bibliotecii.
Pentru majoritatea oamenilor
aprecierea este o necesitate pentru motivări şi stimulări ulterioare.
Recompense morale de bază pentru voluntari sunt:
l
mulţumiri pentru fiecare
activitate;
l
implicarea voluntarilor în procesul de
planificare, de luare a decizilor;
l
aprecierea opiniilor şi
ideilor;
l
demonstrarea interesului faţă
de viaţa privată;
l
oferirea responsabilităţilor
importante;
l
celebrarea aniversărilor
voluntarilor sau altor evenimente;
l
menţionarea activităţilor
voluntarilor în rapoarte, publicaţii de specialitate;
l
plasarea fotografiei
voluntarului pe pagina web;
l
oferirea menţiunilor,
diplomelor;
l
asigurarea unui mediu
binevoitor şi plăcut de activitate;
l
oferirea scrisorilor de recomandare
care atestă experienţa şi abilităţile obţinute etc.
O formă eficientă de promovare, de
evaluare a activităţii de voluntariat sunt organizarea evenimentelor:
- concursuri
- Cel mai activ voluntar; Cea mai
activă filială care aplică voluntariatul;
- Ziua voluntarului
(întâlnirea cu cei mai activi voluntari);
- articole;
- fotografii
şi spoturi video cu voluntarii BM
care vor împărtăşi experienţele.
Specificul
voluntariatului se
determină prin faptul că:
- este o activitate desfăşurată
din proprie iniţiativă a unei persoane sau grup în beneficiul oamenilor sau a
comunităţii, fără ca persoana care desfăşoară activitatea să fie remunerată
direct pentru aceasta;
- este o componentă fundamentală
a societăţii civile. Mobilizează cele mai nobile aspirații ale omenirii –
Ajutorul reciproc, Pacea, Libertatea, Oportunitatea, Toleranţa,
Competitivitatea, Siguranța etc.;
- este organizat individual sau
în grup - reprezintă o modalitate prin care pot fi fortificate şi susținute
valorile personale şi de grup, prin serviciile acordate persoanelor cu nevoi
speciale sau în folosul comunităţii;
- se solicită implicarea întregii
comunităţi în identificarea şi soluționarea propriilor probleme; este o
posibilitate de acţiune a celor care nu pot să se reprezinte singuri; oferă
altora posibilitatea de a participa ca voluntari;
- este complementar, dar nu se
substituie serviciilor care trebuie sa fie oferite de alte sectoare sau de
angajații plătiți;
- oferă persoanelor posibilitatea
de a acumula noi cunoștințe sau abilitați şi de a aşi dezvolta la maximum
potențialul, încrederea în sine şi creativitatea;
- promovează solidaritatea la
nivel de instituţie, familie şi comunitate, este o modalitate de a petrece
eficient timpul liber.
Activitatea de voluntariat aplicată în biblioteci are un impact
benefic în promovarea serviciilor şi ofertelor, în consolidarea rolului
instituţiilor infodocumentare. Bibliotecile se plasează pe agenda publică, ceea
ce duce la creşterea sensibilizării cu privire la valoarea şi importanţa ei.
Schimbarea şi succesul într-un ritm de viaţă mult prea trepidant devine o
condiţie esenţială. Să urmăm ideile marilor personalităţi Cicero, Khalil Gibran,
John F.Kennedy: Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă-te ce poţi face tu
pentru ţară.
Tatiana COȘERI, director adjunct,
Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”