joi, 6 octombrie 2016

Chişinău cu floare la rever

Victoria Cebanu, șef serviciu, Filiala „Ovidius”
Lucia Bacaliuc, bibliotecară, Filiala „Ovidius”

  
Chişinăul e în strai de sărbătoare. Localitatea noastră împlineşte 580 de ani de la prima menţiune, prilej de a ne felicita reciproc.
Cu prilejul acestui eveniment, la Biblioteca „Ovidius” au avut loc un șir de activităţi cu genericul „Chişinău - floare la rever” consacrate aniversării localității noastre. La începutul primei activităţi, participanţilor li s-au repartizat flori albe de hîrtie, pe petalele cărora au fost înscrise cele mai frumoase locuri ale capitalei. Apoi, s-au citit 20 de curiozităţi despre oraşul nostru. După care, a urmat crearea cuvintelor noi din terminul toponimic „Chişinău”. Ei au obţinut peste 20 de cuvinte noi. Iar prin rezolvarea integramei, participanții şi-au evaluat cunoştinţele despre oraşul natal.
În cadrul celei de a doua activitatiţi au fost folosite diverse metode de cunoaştere: relatări, dezbateri, jocuri, discuţii. Felicia Dumbrăveanu, un cititor fidel al bibliotecii a venit cu o relatare  nouă a legendei Chişinăului, iar Crăciun Călin a relatat curiozităţi şi date istorice despre comorile ascunse ale meleagului natal. Spre sfârşitul întîlnirii, copiii au răspuns la întrebări, demonstrînd-și nivelul de cunoaştere despre oraşul natal, pe nume Chişinău. Locurile memorabile, de mare importanţă, le-au căutat în albumele ilustrate din colecţia bibliotecii. De asemenea, cei prezenţi au format cuvinte noi cu literele conţinute în lexemul „oraşul” şi au rezolvat o integramă ce reflectă tema abordată. Activitatea s-a încheiat cu jocul dinamic „La pescuit”.

La cea de a treia activitate, cu genericul „Chişinăul meu cîntat…” au participat cititorii fideli ai bibliotecii. Copiii au vizionat pe marele ecran imagini cu oraşul vechi, avînd însărcinarea de a recunoaşte edificiile ce fac parte din localitatea  natală. Ei au povestit  mai multe legende ce țin de apariţia Chişinăului şi etnonimul „Chişinău”. După tradiţie n-a lipsit nici integrama şi nici jocul de cuvinte, care a derulat de la lexemul „capitală”. Apoi au completat desenul „Turnul de apă” cu pietre, pe care au scris mesaje pentru primar. Spre sfârșitul activității, participanţii au făcut cunoştinţă cu expoziţia de carte „Chişinăul de ieri, de azi, în viitor”, iar pentru acasă li s-a pus însărcinarea să deseneze locul preferat din orașul Chişinău (alee, parc, biblioteca, teatru, casa natală etc.).