miercuri, 24 august 2016

Dmitrii Mincov – un bulgar la cârma Chişinăului (1850-1854; 1857-1864)

Angela Olărescu,
Şef, Filiala „Hristo Botev”

În istoria orașului Chișinău există multe personalităţi notorii care au contribuit la dezvoltarea acestuia. În decurs de aproape 200 de ani, un rol deosebit în prosperarea orașului au avut cei care au stat la cârma sa – primarii. Constatăm, cu regret, că de-a lungul timpului, numele multora dintre ei au fost uitate. Unul dintre primarii uitaţi ai Chișinăului este Dmitrii Chirilovici Mincov.
Viaţa profesională a lui Dmitrii Mincov a fost destul de bogată. În diferiţi ani, Dmitrii a deţinut și funcţii de stat diverse. Așa, în perioada 5 iunie 1846−6 august 1850, a fost membru al Judecătoriei Civile a oblastei Basarabia din partea negustorilor și burgheziei mici (meșciane). În perioada 10 august 1850 − 18 ianuarie 1854, fiind primar, era membru al Comitetului de prestaţii locale. De la 1 ianuarie 1853 până la 6 noiembrie 1854 a participat la elaborarea taxelor noi de prestaţii locale. La 7 noiembrie 1854, în baza propunerii ministrului de Interne și a ucazului împăratului, este numit în funcţia de director al Comitetului titular pentru închisori al regiunii Basarabia. La 6 septembrie 1858, este reconfirmat în această funcţie responsabilă. În afară de aceasta, el a participat la diferite activităţi obștești și de stat. La începutul războiului Crimeii din 1853−1856, Mincov era membru al comisiei pentru coacerea a 4/t cetverti de pesmeţi în orașul Chișinău, care au fost expediaţi pe front pentru aprovizionarea armatei ţariste. Se vede că membrii acestei comisii au lucrat foarte intens, pentru că izvoarele arată că ei au produs pesmeţi în cantitatea care era indicată mai devreme decât în termenele stabilite. Pentru această muncă asiduă, Dmitrii Mincov, la 25 octombrie 1853, a primit „Mulţumire din partea guvernatorului general al Novorosiei și Basarabiei”, care atunci era P. Fiodorov.
În postura de primar al orașului Chișinău, Dmitrii Mincov a fost ales de patru ori din partea Societăţii de Negustori și Mic burghezi. În total, el a activat în fruntea primăriei 10 ani (1 august1850−18 ianuarie 1854; 7 februarie 1857−19 ianuarie 1860; 21 ianuarie 1860− 19 februarie 1863; 20 februarie 1863− 9 iunie 1864), o perioadă destul de mare pentru a reuși să contribuie la dezvoltarea orașului.
În primul său mandat, datorită străduinţelor tatălui său, care în 1853 a dobândit titlul de cetăţean de onoare al Chișinăului (treapta cea mai înaltă în ierarhia negustorilor), lui Dmitrii I se acordă titlul de cetăţean de onoare prin ereditate, la 31 august 1853.
Primarul Dmitrii Mincov s-a ocupat în primul rând de problemele orașului. În 1862, Duma orășenească, sub conducerea lui, ia decizia de a construi un apeduct pentru a soluţiona o problem stringentă a locuitorilor – lipsa apei potabile. Autorităţile locale l-au angajat pe arhitectorul A. Bernardazzi, care a realizat planul viitorului apeduct.
Pentru asigurarea locuitorilor orașului cu pâine ieftină și de calitate, Mincov a preluat exemplele altor orașe guberniale. În 1861, a fost elaborat proiectul de construire a brutăriei pe aburi și, pe lângă aceasta, a morii, care ar fi lucrat la fel pe aburi. În ziarul „Bessarabskie oblastnye vedomosti” din ianuarie același an, se menţiona că la acel moment se găseau multe persoane care doreau să fie acţionari ai acestui proiect.
O altă problemă, la fel de importantă, erau drumurile, care, potrivit contemporanilor, se aflau într-o stare dezastruoasă. Din acest motiv, sub conducerea lui Mincov au fost efectuate lucrări de pavare a străzilor Mincovskaia și Fontannaia (actuala str. Fontanului).
Lucrările de pavare anume pe aceste străzi se datorează faptului că pe ele era adusă apa de la izvorul cu denumirea Fontan. În 1862 a fost pavată strada Fontannaia, iar în 1863 – Mincovskaia. Peste trei ani, în 1866, Duma orășenească a luat decizia de a pava străzile Gubernskaia, porţiunea de la str. Aleksandrovskaia (actuala str. Ștefan cel Mare) până la str. Zolotaia (actuala str. Alexandru cel Bun). Lucrările au continuat până în anul 1867. În aceeași perioadă, pe această stradă a fost construit un trotuar pietonal.
Pentru eforturile depuse de primar la dezvoltarea orașului, una dintre străzile orașului a fost numită Mincovskaia (actuala str. G. Coșbuc).
În perioada mandatului lui Mincov, la iniţiativa lui, în oraș au fost elaborate și implementate „Regulile privind modul de stabilire a prăvăliilor ce se aflau în toate pieţile Chișinăului” din 29 februarie 1860. Analizînd acest document ne permite să afirmăm că primarul a încercat să implementeze în orașul său „reforma pieţei”. Asta după ce în 1858, din cauza gunoaielor care se aflau în Piaţa Veche, a izbucnit un incendiu care a distrus jumătate din piaţa în care se vindea pâine. Focul nu putea fi stins, pentru că prăvăliile, construite din lemn, erau amplasate haotic, ceea ce făcea mai dificilă transportarea apei. Acest incident a determinat autorităţile locale să ia măsuri. Sub conducerea lui Mincov a fost formată Comisia de supraveghere a pieţelor Chișinăului. Verificările au arătat că pieţele erau într-o stare antisanitară și nesistematizată, adică nu se cunoșteau proprietarii prăvăliilor. Conform acestui regulament, toţi negustorii erau obligaţi să-și înregistreze prăvăliile, pe acestea trebuia să fie agăţată o tablă cu numele și prenumele proprietarilor, tot ei erau obligaţi să amenajeze împrejurimile. Fiecare prăvălie se dădea proprietarului prin licitaţie publică.
Însuși Dmitrii Mincov a avut un rol însemnat în dezvoltarea orașului Chișinău.

Sursa:
DUMINICA, Ivan. Dmitrii Mincov – un bulgar la cârma Chişinăului (1850-1854; 1857-1864). În: Identităţile Chişinăului : Materialele conferinţei internaţionale, ediţia a doua. Chişinău: Editura Arc, 2016, pp. 100-114.