marți, 12 octombrie 2010

SĂ DESCOPERIM LUMEA CĂRŢII

Cartea este un univers magic, în care mariii visători au umanităţii au transmis generaţiilor următoare zestrea lor de gînduri şi de sentimente. Cartea este o lume în aşteptare. Cînd o deschide, cititorul dă viaţă spiritelor ei vrăjite şi cartea începe să trăiască,


Făcută să lumineze mintea omului şi să-i încălzească sufletul, cartea este purtătoarea peste milenii a înţelepciunii şi a cunoaşterii umane, un obiect de cultură, deopotrivă de important în toate domeniile. Ea a fost cîntată de poeţi şi i-a inspirat pe marii pictori, intrînd în muzeele lumii.

"Cărţile, cărţile,
Ca florile, din toate părţile,
Le văd înflorind şi călătorind
Prin vîntul cetăţilor
Şi-al dingurătăţilor." (Eugeniu Sperantia. "Stelele, florile, cărţile")

"Sunt cărţi şi cărţi. Unele sunt destinate pieirii chiar dintru început, căci nu-s limină din lumina umanităţii. Altele sunt destinate să supravieţuiască atît cît va fi om trăitor sub soare: în acestea se cuprind aspiraţiile şi idealurile generaţiilor, acestea sunt moştenirea noastră cea mai bună..." (Mihail Sadoveanu. "Laudă cărţii")

"Suntem "condamnaţi" să învăţăm şi să ne trezim la viaţa spirituală prin cărţi". (Mircea Eliade. "Încercarea labirintului")

"Am scos din raft un volum, m-am dus în grădină, m-am întins sub un măr pătul. Rsăfoind, descoperii un fragment din "Faust", în traducere. L-am citit. Era marea scenă, în care Faust încearcă să se otrăvească, după ce-şi trece încă o dată prin văile sumbre ale cugetului toate decepţiile. Sîngele îmi suna în urechi, ridicat de simţire. Îmi sufla în pînze un vînt nou. Aceasta a fost lectura decesivă ce a deşteptat în mine, la vîrsta de 13 ani, cea mai nesăţoasă patimă a cititului". (Lucian Blaga. "Hronicul şi cîntecul vîrstelor")

"Omul şi-a făcut cartea în toată materialitatea şi spiritualitatea ei, el o gîndeşte, el o scrie, el îi dă hîrtia, cerneala, tiparul, el îi adună foile, i le coase, i le leagă, el o citeşte". (Tudor Arghezi)

Selecţie de Tatiana COŞERI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu