marți, 22 august 2017

Новые впечатления о Болгарии

Angela OLĂRESCU,
Şef, Filiala „Hristo Botev”

В июле текущего года мне посчастливилось во второй раз посетить с группой слушателей Воскресной школы болгарского языка прекрасную страну Болгарию. Новое посещение этого красивейшего края открыло мне много невиданного, пополнило копилку моих познаний о республике, позволило еще неоднократно соприкоснуться с историей, культурой, этнографией болгарского народа.
Занятия и экскурсии которые были организованы для нас в течении 2-х недель Департаментом Образования Республики Болгарии позволили слушателям  Воскресной школы обогатить словарный запас, углубить грамматику болгарского языка и попрактиковаться в устной речи, что способствовало подняться всем на более высокий уровень познания и усовершенствовать уже приобретенные ранее навыки в языке.
Кроме учебно-познавательной миссии нашей поездки, приятно отметить и дружелюбно – распологающее отношение населения больших городов и совсем маленьких сел к нашей группе из Молдовы. Словом, языковая практика изучающих болгарский язык прошла под девизом «Приятное с полезным».
Мы посетили много историко – краеведческих музеев и значимых достопримечательностей Болгарии. Среди которых: Национальный музей образования в Габрово. В этом музее можно проследить за всем историко – культурным процессом становления науки и образования в Болгарии. Истоки его берут начало от Кирилла и Мефодия, национальных героев страны, создавших алфавит славянских народов и давших мощный импульс развитию письменности в крае и дальнейшему становлению образования в масштабах государства. В музее бережно хранится множество артефактов, подтверждающих долгий исторический путь образования и культуры от родоначальников грамоты до наших дней, выраженных в манускриптах, различных изданиях рукописных книг и учебников из прошлого.
Город Габрово, где мы постоянно проживаем у наших гостеприимных спонсоров (Агенство болгар, проживающих за рубежом), по праву считается самым забавным, смешным и юмористическим городом Болгарии. Только здесь был открыт Музей сатиры и юмора, где сохраняется богатейший фольклорный фонд с анекдотами, выставки художественных картин сатирического жанра, костюмы с разных фестивалей-юморин. Габровский фестиваль всегда проводится 11 ноября в 11 часов и 11 минут и также является незабываемым зрелищем для многочисленных туристов и посетителей города.
Недалеко от Габрово, в живописном месте на высоком холме, расположен красивейший город Велико Тырново, весьма колоритный и являющийся своего рода историческим обрамлением всего края. В 12-14 вв. здесь была древняя столица болгар, и она достаточно хорошо сохранилась до наших дней. Мы любовались старинной архитектурой крепостного комплекса Царевец, причудливыми и неповторимыми красночерепичными домами крестьян на склонах, похожими на старинную сказку, патриаршими покоями и старинными церквями. Всего лишь на 10 га земли расположен исторический памятник под открытым небом, дошедший до нас из далекого прошлого.
Город Пловдив один из старейших городов Европы, мы посетили старую часть города. В нем сохранился античный театр, который был построен римлянами в 3-ем веке н.э. В нем ставились пьесы на сюжеты античных авторов, проводились зрелищные бои гладиаторов. Вся культурная  жизнь города проводилась на этой арене. В 40 км от города Пловдива находится Хисарская крепость и музей Хисари, местность, которая славится минеральными водами.
Город Плевен красив и уютен, в этом году он празднует 140 лет со дня освобождения Болгарии от Османского ига, героическая Плевенская эпопея вписана золотыми буквами в историю освобождения. В музее «Панорама» мы ознакомились с впечатляющей картиной осады города.  Здесь же есть дом-музей, где жил русский царь Александр II во время руско-турецкой войны.   Посетили Мавзолей, воздвигнутый в честь и память погибшим в Плевенской осаде, мемориальная доска с надписью свидетельствует, что среди жертв этой битвы были молдавские солдаты и офицеры.
Посетив Етер – етнографический музей под открытым небом, мы были восхищены, насколько бережно хранят болгары свою историю. Постройки 13 века, древние ремесла, знаменитые образцы исконно болгарского промысла, замечательное рукоделие, гончарное производство и многое другое, что вызвает полный восторг у посетителей и туристов. Считается единственным в Восточной Европе и одним из лучших этнографических комплексов в мире.
Нельзя не упомянуть в этом путешествии и наше восхождение на знаменитую Шипку. Замечательная природа, впечатляющий рассказ экскурсовода в историческом музее и панорамный вид с высоты птичьего полета на красоты Болгарии, все это неизгладимо в нашей памяти.
В заключении, наше посещение сказочного города роз - Казаклък, который славится своим промыслом из розового сырья различных видов продукции, известных всему миру.

Наша учеба, совмещенная с моментами приятных экскурий, останется незабываемой в нашей памяти и сердцах.

miercuri, 12 iulie 2017

Учиться никогда не поздно

Татьяна Искимжи,
библиотека им. И. Мангера

      В четвертый раз в Кишиневе 2 июля прошла  международная образовательно-культурно-развлекательная конференция Лимуд Молдова 2017, предназначенная для всех и представляющая различные возможности активного и очень интересного обучения. Первая конференция Лимуд была организована в декабре 1980 года в городе Ноттингем (Англия) небольшой группой волонтеров. С тех пор прошло 35 лет  и за это время конференция превратилась из локального события в грандиозные мероприятия более чем в 40 странах. Кстати, корни Председателя международного наблюдательного комитета Limud FSU Мэтью Бронфмана из Атак.
          Участники конференции Лимуд Молдова 2017, а их было более 300 человек самых различных возрастов - от мала до велика, могли выбрать себе лекции и занятия по душе. Пока некоторые обсуждали вопросы политики, другие занимались приготовлением восточного блюда из баклажан с кунжутом. Как сказал  про Лимуд Илья Шац (главный режиссер Русского драмтеатра им. А.Чехова) «Это все равно, что если бы вы сказали – смотрите я зашел в библиотеку, и тут очень много книг, и я не знаю за что взяться. Здесь приблизительно по такому же принципу. Взяться нужно за то, что тебе интересно».
         Тридцать пять презентеров, среди которых известные ученые,  политики, бизнесмены, психологи, поэты, издатели, журналисты, деятели искусства и спортсмены провели 40 сессий, лекций и мастер-классов в разных областях знаний начиная с истории, включая политику, религию, психологию, бизнес, культуру, искусство, литературу и заканчивая здоровым образом жизни и спортом.
          Министр культуры Молдовы Моника Бабук выступила с лекцией «Культура как объединяющий фактор в социуме». «Уровень культуры, то есть интерес к чтению, интерес к театру и к тому, что там происходит философски, интерес к серьезной музыке, он как-то уступает этой активной атаке интернета, агрессивной атаке социальных сетей» - подчеркнула министр культуры Моника Бабук. В своем выступлении она говорила о снижении уровня толерантности, о культуре разных народов, населяющих нашу Молдову и о том, что каждая культура достойна уважения, о неоценимом вкладе еврейского народа в молдавскую культуру.
            Как и в прошлые годы Библиотека им. И. Мангера была в числе основных партнеров конференции. Сотрудники библиотеки приняли активное участие не только в оргкомитете, но также  работали как волонтеры и презентеры. Большим интересом пользовалась книжная экспозиция «Быть евреем в Молдове», которая отразила историю, культуру, литературу и искусство  евреев Молдовы. С огромной скоростью «разошлись» по рукам книги, представленные на столике «Из дара в дар».       
       Для самообразования нет возрастных границ, так же как и национальных. Поэтому приглашаю коллег -  библиотекарей на следующую конференцию Лимуд Молдова 2019. Поверьте, там есть чему поучиться!!!

vineri, 23 iunie 2017

ACADEMIA DE VARĂ A TINERILOR BIBLIOTECARI

 Dragi bibliotecari,
Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova și Tinerii Bibliotecari anunță o nouă ediție a Academiei de Vară pentru Tinerii Bibliotecari, organizată cu susținerea programului Novateca. Evenimentul inovator organizat într-o manieră non-formală are drept scop dezvoltarea profesională a tinerilor bibliotecari și crearea abilităților de lideri în rândul acestora.

Evenimentul ce se va desfășura în perioada 7-11 august 2017 este destinat tinerilor bibliotecari de până la 35 ani, care au minim 1 an de experiență de lucru în bibliotecile publice naționale, municipale, raionale, orășenești sau locale și care nu au mai participat în alte ediții ale Academiei de Vară pentru Tinerii Bibliotecari. Programul Novateca va asigura toate cheltuielile ce țin de deplasarea, cazarea și alimentarea participanților.
Academia de Vară pentru Tinerilor Bibliotecari reprezintă o oportunitate excelentă de creștere profesională și intelectuală, de inițiere a noilor colaborări și parteneriate și de dezvoltare a noilor idei și proiecte importante pentru bibliotecile dumneavoastră.
Pentru a aplica e nevoie să completați următorul chestionar până pe 10 iulie 2017. Rezultatele procesului de selecție vor fi anunțate pe 17 iulie 2017.
ÎNDRĂZNIȚI SĂ FIȚI COOL!APLICAȚI LA  ACADEMIA DE VARĂ A TINERILOR BIBLIOTECARI!

miercuri, 21 iunie 2017

Poetul Alexei Mateevici – un coordonator al vervei întru repatrierea creştinătăţii simţirii

Lidia GROSU, poetă, critic literar
Considerat unul dintre cei mai reprezentativi scriitori români născuţi în Basarabia, marele creştin, cărturarul-părinte Alexei Mateevici, a studiat profund, cu cel de-al şaselea simţ, fenomenul omul, ca epicentru al tuturor fenomenelor din natură, încercând reuşit să-l cuprindă pe cel bun cu aura sa tămăduitoare (Pentru o rază de lumină, / Pentru o clipă de iubire, / Trimite-i, Doamne, zi senină / Şi dă-i a Ta blagoslovire! (Fratelui creştin) şi să evalueze profesionist veşnicia densităţii efemerităţii dăruite de acesta ca find o rază (ce)pătrunde prin desimea ceţii şi pe o clipă luminează întunecimile vieţii.... În acelaşi timp, „ subjugându-l” pe antipodul acestuia splendorii minţii pentru a se ataşa pătrunderii de cele menite mereu să-l salveze de la închisoarea ruperii de valori, de idealurile ce se perindă prin „Cântecul zorilor” –  nişte atingeri ce-ţi pot aparţine în doar o luptă sigură cu propriul sine –, poezia acestui erudit tălmăcitor de vise reale se anunţă ca miraculos unguent aplicat pe rana nevindecabilă a indiferenţei, apatiei, dar ca şi cântec de deşteptare a cutremurului aproape anihilat pe o geană închisă a inimii beligerantului din noi: „Scoală, frate! Căci ne cheamă / Zorile ce vin. / Scoală, frate, şi ia-ţi seamă, / Singur ţi-eşti stăpân(...) Trece noaptea. Lupta vine. / Frate, ieşi gătit! / Cel nepregătit rămâne / Vecinic biruit”(Cântecul zorilor)).
Nemuritor ca stofă literară, înălţător spre culmile neştiute ale gândirii artistice, dar şi tămăduitor de intenţii nechibzuite ale „Unora” aflaţi în ispita de a trăda marea valoare ce-i aparţine unui  neam („Noi nu ne înţelegem: dar de-aţi simţi ca mine / Ce patimi limba trage dintr-un străin puhoi, / Atuncea n-aţi urni-o din temelii bătrâne, / Atuncea, mi se pare, ne-am înţelege noi” (Unora)), Alexei Mateevici aşterne cu licărul eternei dezirabilităţi a păstrării devotamentului fiilor unui neam, închinându-le cel mai frumos poem cu dor de limba vorbită de aceştia şi lăsându-le, ca moştenire, întru trăire celor ce gândesc la fel sau nu, reflecţia nepângăririi a ceea ce a fost şi rămâne sacralitate:Limba noastra-i limbă sfânta, / Limba vechilor cazanii, 7 Care o plâng şi care o cântă / Pe la vatra lor ţăranii.”), inclusiv prin îndemnul: Înviaţi-vă dar graiul, / Ruginit de multă vreme, / Stergeţi slinul, mucegaiul / Al uitării 'n care geme...”
Face parte din puţinii autori care ar fi rămas remarcabil doar printr-o singură creaţie, în cazul dat referindu-ne la poezia „Limba noastră”, devenită ulterior imnul Republicii Moldova, autorul muzicii, compozitorul Alexandru Cristea, la fel meritând continuu aplauzele nemuririi. În acest sens, Alexei Mateevici adună cu migala dintotdeauna a înzestratului cu har om de creaţie răscoaptele-i epitete mustoase, comparaţiile, ce stabilesc hotarele între ceea ce este drag şi ceea ce nu ne poate despărţi de acesta, metaforele neistovitoare vreodată în cadrul meditaţiei- elogiu – toate acestea oferindu-ni-le ca pe o liră a propriului freamăt interior ce se revarsă ocean de emoţii sclipitoare: „Limba noastră-i vechi izvoade. / Povestiri din alte vremuri; / Şi citindu-le 'nşirate, - / Te-nfiori adânc şi tremuri. / Limba noastră îi aleasă / Să ridice slava-n ceruri,Să ne spiue-n hram şi-acasă / Veşnicele adevăruri...” Aşadar, poemul-imn „Limba noastră” este motivul de bază ce ne-ar fi obligat de a sugera cunoaşterea acestui autor prin a ne apropia şi a-i sonda universul poetic care este unul imens, bogat, neţărmurit cu sau fără acesta, oferind laconismul inspaţialităţii unui subînţeles al profundelor sensuri şi al depistării ereditarului, din noi, păcat al neamului ce ne urâţeşte – vrajba – prin doar un improvizat dialog în sânul naturii, spectaculozitate ce ne-o oferă cu toţi itemii favoriţi în apelarea unor răspunsuri: De ce tremuri, frunzuleană,-- / Fiică-a nucului rotat,-- / Ce fior de prin poiană / Firea ţi-a cutremurat? /  -- Eu cu ierbile poienii  / N-am nimic de împărţit, / Jale mi-i că moldovenii / Încă nu s-au înfrăţit...(Frunza nucului). Desigur, un loc aparte în creaţia lirică a acestui poet o deţin versurile dedicate Atotputernicului. Or, credinţa în eterna poezie trece neapărat prin credinţa în Dumnezeu şi prin lumina Acestuia, ce se revarsă ulterior miez, conţinut al poeziei. În aceste zile luminoase ale sărbătorilor pascale, vom menţiona doar unele dintre ele cu titluri în care se conţine şi motivul biblic respectiv şi care ne trezeşte interesul pentru lectură, inclusiv: „Cina cea de taină”, „Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim”, „Hristos a-nviat”, „În dimineaţa duminicii”, „Lumina Cea De Seară”, „Pocăinţa hoţului” etc. Surescitare a micimii, prin demnitatea sa pur creştină, autorul diseminează lumina cu mândria sa de oştean al scrisului, profeţia sa conturându-se cu mereu imaginea de clopot ce-şi poartă răsunetul şi-şi cheamă închinătorii: „O, clopote! Frumos mai suni, / Cand credinciosii ii aduni / La locul sfant de rugaciune, / In cer cantarea sa le sune / In zile mari de sarbatoare, / La rasarit s-apus de soare, / Tu chemi stapani si muncitori / Ai lui Hristos inchinatori. / Chemarea-ti porti prin munti si vai: / Si vin inchinatorii tai.(Cântecul clopotului).
Părinte, poet, culegător de folclor, născut într-o localitate basarabeană numită Căinari, a înveşnicit în cântarea sa de ţarină şi de plugari tot farmecul unui spaţiu rural cuprins într-o Ţară-necuprins : „Eu cânt, căci văd necazul frânt / Ş-aud plugari în zori cântând / Nu doine de amar, de dor, –/ Înviorarea Ţării lor... (Eu cânt)”. Astfel, îndreptat cu faţa spre casa culorilor sufletului, autorul transmite melodicitatea dorului din străbuni, totodată uimind pe fiecare trăitor de rând cu vasta-i capacitate de încredere în veşnicie/ nemurire (Şi către suflet am strigat: / Fii treaz şi nu dormi, / Dormind în patimi şi păcat / Pe veci vei adormi. (Un vis dorit)) prin chemarea la contemplare a fiecărui motiv abordat, reunirea, gândul reîntregirii răsunând în poemul „Basarabenilor” cu vocea autoritară a militantului, dar şi cu cea a unui proroc ce pledează / a pledat pentru schimbarea mentalităţii lâncede: „Să ştiţi: de nu veţi ridica / Din sânul vostru un proroc, /În voi viaţa va seca, / Zadarnic soarta veţi ruga, / Căci scoşi veţi fi atunci din joc / Şi-ţi rămânea făr' de noroc...(Basarabenilor)
La o sută de ani de la plecarea sa spre veşnica lumină a Celui de Sus şi la 129 de ani din ziua de naştere, autorul imnului „Limba noastră” nici că ar fi pretins vreodată slava ce urma să-l caute ulterior şi să i se alăture în Grădina Cerului pentru a-i şopti că e parte din „Cântarea slavei” închinate Domnului şi că ar fi meritat-o şi el cu tot dinadinsul fiind încă în viaţă:  Voi, munți singuratici, moșnegi cununați / Cu stele în ceruri albastre, / În leagănul vostru de codri păstrați / În taină cântările voastre, / Căci păsări sălbatice, cu ochii arzând / Din tainica voastră dumbravă / Se-nalță cu fală în sus, proslăvind / Nespusa a Domnului slavă (Cântarea slavei)”
Astăzi îl redescoperim cu imaginea de munte singuratic ce păstrează taina omului de creaţie, urmând să fie continuu redescoperit, deşi ar fi rămas întru slavă şi înălţare cu doar acest renumit inedit imn-poem – Limba noastră – ce a devenit mândria noastră naţională: Limba noastră-i o comoară / În adâncuri înfundată / Un şirag de piatră rară / Pe moşie revărsată...

joi, 8 iunie 2017

Pledoarie pentru lectură

Tatiana Timcenco, Liceul Republican de Muzică „S. Rahmaninov”
           
Nu sunt economist, nici jurist, nici poet, nici inginer, nici medic şi nici artist. Sunt bibliotecar şcolar de ani mulţi. De ani buni, ani lungi, ani grei şi ani ca fulgul, uşori şi repede trecători. Ani în care cărțile cele mai bune au fost citite, recitite, uitate...  Dincolo de ani, însă, profesia mi-a făcut un dar unic, incomparabil şi poate insesizabil de cei pentru care nu sunt decât un simplu biblioteca… Mi-a dăruit atmosfera cărţilor prin care mulţi au ajuns  să fie oameni sau ceva mai mult.. Adică mi-a lăsat senzația de punte a unei corăbii uriaşe pe care tinerii navigatori timid o păşesc şi se avânta în mare..
  Altfel spus... sunt bibliotecar școlar. În fiecare zi stau pe scaunul meu roşu şi mă uit cu uimire la copiii care zilnic vin şi solicită cărți. Exact, cu uimire mă uit la ei… În era tehnologiei, în era informației de consum, acești copii cer cărți... Iar eu stau în fotoliul meu roșu şi mă mir. Pentru că cititul este a 8-a, a 9-a, a 10 –a minune a lumii, dacă vreți. Cel puțin în secolul 21.
    Senzaţia certă că ispita dislocării valorilor centrale am evitat-o datorită cărţii a venit cu timpul. Tot cu timpul s-a mai adăugat şi bucuria intimității pe care ţi-o dă o bibliotecă şi pe care mulți o neagă, frecventând orice fel de săli, nu şi săli de lectură. Sunt curioasă câți tineri navigatori de azi răspund invitației la libera gândire îndrăzneală, supunere, franchețe şi curaj, citind cărţi? Totuşi nu la ghiftuiala cu un amalgam de lecturi aparent inofensive mă refer, ci la un gust cultivat în timp în familie dar şi de cel care de ani de zile îndrumă, ascultă, pune la îndoială, învaţă. De cel care stă în spatele unor oarecare rafturi de cărţi având o oarecare responsabilitate în fața unui oarecare cititor. De bibliotecar.
   Cred că căutările unei soluţii pentru supravieţuirea umanului trebuie reinițiate, pentru că, se pare, între bibliotecar şi cititor nu stau doar nişte rafturi  de cărți, ci ceva mai jenant-lipsa curiozității. Iar simptomul tânărului plictisit şi indiferent din stradă vine în calitate de argument. Și tot în calitate de argument vine omul matur, plictisit şi indiferent, care nu are timp, dorință sau uită să fie curios. Lucru extrem de contagios, această amorțeală spirituală, care, din păcate, rămâne la putere în lipsa unei strategii de stat şi care tinde să devină moştenire genetică pentru următoarele generații.
    Pe măsură ce viața se mișcă mai repede și mai repede, există o dorință tot mai mare de a încetini lucrurile... Pentru că umanul nu mai face faţă vitezei.. Acest lucru se reflectă în înmugurirea unei  mișcări "lente", în care oamenii îşi iau în mod intenționat timp pentru a finaliza sarcinile care altfel ar putea fi realizate mult  mai repede. O atracție deosebită o au  activități, cum ar fi tricotatul, gătitul, coacerea pâinii, angajarea în călătorii de meditaţie şi nu de recorduri. E o replică dată vitezei, progresului. O replică dată de oamenii care simt că ceva se pierde, ceva dispare… Poate ar fi cazul să aplicăm aceeaşi încetinire şi în cazul lipsei totale de timp şi interes acordat lecturii? 
Recent, fiind în căutarea unor soluții, cel puţin din interes profesional,  am descoperit că există chiar și o mișcare de „citire lentă", care pledează pentru recăpătarea capacitații de a te  bucura de o carte de modă veche de hârtie pentru perioade lungi de timp, fără distragerile lumii digitale. Unii oameni chiar au deschis  cluburi de carte, unde se reunesc pentru a citi în tăcere, telefoanele fiind oprite.
 Ați putea crede că e ciudat să plasezi o astfel de prioritate pe o agendă plină de întâlniri, discuții, rapoarte, socializare virtuală. Totuși unii o fac prioritar. 
Am devenit atât de obișnuiți cu  lectura unor propoziții (texte integrale nu citim decât accidental) însoțite de link-uri și reclame colorate încât este dificil de urmărit progresul lung și adesea șerpuit al enunţurilor  literare. 
 Bombardați de informații și într-o grabă perpetuă, majoritatea dintre noi citesc, fără să realizeze, peste linia de sus a textului, dar apoi în jos în partea stângă a ecranului și doar parțial peste celelalte linii , căutând cuvinte importante și titluri.
   Dacă nu vom urmări în mod activ actul lecturii așa cum este folosit pentru a fi făcut, riscăm să pierdem capacitatea noastră de a ne bucura de ea - și există repercusiuni grave: o predispunere cronică la stres, o agilitate mentală extrem de plăpândă, capacitate redusă de concentrare și mai puțină empatie.
  Copiii care citesc ferm, absolut concentrat la școală, capătă un obicei. Iar pe parcurs un obicei devine stil de viață. 
   Azi, stând în fotoliul meu roşu de bibliotecar, am înțeles că 30-45 de minute pe zi de lectură „vie” este echivalentul unei ore de sport pentru trup. A deconecta TV, telefonul, tableta şi a deschide cartea e un antrenament absolut eficient pentru creier.  
   Aş vrea să fac portretul bibliotecarului ideal în contact cu cel al cititorului ideal. Până la urmă va fi acelaşi om cu cartea în mână. Și nu va fi omul sălilor de lectură, nici elevul frustrat de obligativitatea lecturii, nici bătrânul plictisit din holul policlinicii. Va fi omul care s-a aventurat pe o corabie uriaşă să înfrunte, să îmblânzească şi să asculte marea, fie el punte sau navigator. Va fi omul care, în căutarea profunzimii, crede în carte.
 Iar acum, Vă rog să mă iertați, am un cititor.. Tânăr şi absolut convins că azi de la bibliotecă va pleca cu o lume întreagă sub braț.

vineri, 2 iunie 2017

Petre Popa – poet, prozator, actor, regizor și directorul artistic al teatrului „Veniamin Apostol” din Soroca

Doina Spătaru, Filiala „Ștefan cel Mare”

„Cartea este o provocare la cunoaştere, la meditaţie şi are un caracter interactiv. Curiozitatea, trăirea sentimentului de coparticipare la fenomenele din jur, fie de ordin natural ori social, sunt lucruri care ne urmăresc pe parcursul întregii vieţi, dar nerăbdarea de a culege roadele imediate ale activităţii sunt mult mai pronunţate în copilărie.

Neobişnuitul în obişnuit, timpul în Timp, punctul şi Infinitul - sunt ţărmurile la care ancorează mintea, sufletul copilului, fără ca el să cunoască tălmăcirea acestor noţiuni. Important rămâne faptul că Universul se lasă descoperit de „ochiul îndrăzneţ al cunoaşterii" cu semnele curcubeului pe retină. Cartea „Facceva", se vrea un argument în favoarea creaţiei, armoniei dintre suflet şi raţiune, a dialogului dintre generaţii.” -- Autorul

„... şi pentru copii Petre Popa este o revelaţie. Demult n-am văzut un autor care să ştie să se apropie atât de firesc de sufletul copilului... vede lumea aparte, cu ochii copilului, ştie să aducă surprize şi voie bună..."(Spiridon Vangheli

Petre Popa s-a născut la 7 mai 1958, Tătărăuca Veche. Este scriitor și activist din Moldova. A deținut funcția de șef al Departamentului de Cultură al Județului Soroca (1999-2007) și este  director al Teatrului „Veniamin Apostol" din Soroca din 2009. Petre Popa este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova  și al filialei din Uniunii Scriitorilor din România. A fost distins printr-un decret prezidențial cu cea mai înaltă decorație de stat a României - Ordinul Steaua României. Laureat al Festivalului Național de Poezie din Sighețu Marmației, 1990.

Lucrări :

 „Rădăcina aripilor", Chișinău , 1993; „Prințul moștenitor", București , 1998; „Puiul ursului de circ", Chișinău , 1999; „Intuiție", Chișinău , 2000; „Ritmuri și anotimpuri". Poezii și cântece pentru copii, Buzău , 2007; „Here Undeva", Chișinău , 2008; „Dor pribeag, cântece", Chișinău , 2009; „Asimetrii, poeme", Chișinău , 2009; „Cetatea de cuvinte" (sriitori soroceni) Chișinău, 2011;  „Numai de bine"- pulicistică şi „Bunica bunicului"- proză şi poezii pentru copii,  Chişinău-2011; „Mirarea mai trăiește" poezii,  Chişinău, 2012; Almanahul „De la Nistru pân-la Tisa..." Chişinău, 2012;  „Vraja păsărilor",  Chişinău, 2013; „Сetatea picilor", 2014; „FACEVA", 2014; „Scara timpului", 2015; „Câine bun sau adevărul din poveste", Soroca, 2016; „Văd lumea care mă vede",  Soroca, 2016; „Atracții Sorocene", Soroca, 2017.

joi, 1 iunie 2017

Dascălul cel mai bun și cel mai aspru

Lucia Bacaliuc, bibliotecar, Filiala „Ovidius”


Dragi elevi, pentru o dezvoltare armonioasă nu uitaţi să fiţi manieraţi zi de zi, oră de oră, clipă de clipă, învățând să respectaţi societatea în care trăiţi! Acesta a fost îndemnul bibliotecarei Lucia Bacaliuc pentru elevii care pășesc pragul Bibliotecii „Ovidius” în fiecare zi și care încearcă să fie mai buni, învățând să respecte codul bunelor maniere.
În cadrul serviciului „Învăţăm bunele maniere”, elevii studiază aspectele pozitive sau negative de conduită și dirijează, prin conținut, efectul educativ spre o comportare civilizată în familie, școală și societate. Aplicațiile consolidate în acest sens, sunt susținute de proverbe și zicători din înțelepciunea seculară a poporului. Elevii analizează comportamentul fiecăruia dintre ei în societate, astfel conștientizând responsabilitatea față de semenii săi. Aici învață să asculte unele instrucţiuni, să fie politicoşi şi răbdători într-un secol grăbit. Nicolae Iorga afirma că Şcoala trebuie să te înveţe a fi propriul tău dascăl, cel mai bun şi cel mai aspru, aforism în baza căruia bibliotecara i-a îndemnat pe elevi să reflecteze asupra rolului școlii în educația copilului. Cei prezenţi au analizat imagini ilustrate din cărţi decupate, unde au notat unele reguli interne din instituţia sa ca apoi să facă cunoştinţă cu câteva norme de conduită în clasă. Elevii au demonstrat că au un spirit de observaţie deosebit, descoperind din Studiul de caz  Dreptul de a nu fi permanent atent ca apoi să aducă argumente la situaţia dată. Activitatea a continuat cu jocul inspirat din Viaţa mea şcolară, o scenetă, unde copiii au imitat profesorul şi directorul într-o situaţie de problemă. Li s-a propus o probă de a recunoaşte din textul lecturat ce reguli sunt încălcate. Ingeniozitatea copiilor a demonstrat aptitudinile pe care le posedă. O altă sarcină pe care au efectuat-o elevii  Dacă unii ar încălca normele de conduită, care ar fi sentinţa,i-au pus în situația să aplice normele de conduită învățate.